Ai simțit vreodată că, deși in jurul tău sunt o mulțime de oameni, ești singur? E o stare permanentă de teamă.Ai familia, prietenii, persoana iubită lângă tine; totuși nu e de ajuns. Când ești cu ei, in aparență totul e bine dar in adâncul tău ești gol, mort. In nopțile reci si lungi, când nu iți poți gasi somnul, pline de melancolie, ești singur. Simți că toată omenirea ți-a intors spatele iar momentele fericite trăite peste zi cu familia și prietenii nu ți se mai par așa de fericite. Sub ele ghicești disperarea, incercarea de a uita ca ești singur.
Așa că golul din tine și nesiguranța vor crește pe zi ce trece, iar fericirea celor din jurul tău se va transforma pe rând in invidie și ură, alternând cu scurtele momente de nepăsare și amorțeală sufletească.
Nu vom recunoaste decât in fața noastră că suntem singuri. Uneori am preferat
chiar eu sa mi-o ascund. Stiu doar ca am multă dragoste de oferit, stiu că pot sa fac oamenii să iubească, să zambească, să se trezeasca dimineața și să priveasca lumea cu o liniste anume, știu că oamenii au nevoie să fie alaturi unii de alții și să se susțină.
- Nu căutați perfecțiunea pentru că nu există.Iar dacă prin absurd ar exista și ati gasit-o, să stiți că la randul ei, perfecțiunea caută perfecțiunea, in niciun caz pe voi.
