Rai/Iad.

 Astăzi vorbeam despre Rai și/sau Iad.

 Mi-am amintit că în urmă cu câțiva ani, cineva a încercat să-mi explice o variantă simplificată a celor două concepte. Rezumând pe scurt, gândește-te la un lucru care te face fericit/ă; ceva care-ți dă un sentiment frumos de împlinire sufleteasă, de liniște și de siguranță. Raiul cam asta înseamnă, să ai mereu această stare de bine, de armonie, de fericire. Acum gândește-te la ceva ce poți numi cea mai mare temere a ta; ceva care-ți aduce în suflet neliniște, melancolie, o stare depresivă. Ăsta e Iadul; vei fi nevoit să trăiești din nou și din nou acest sentiment, fără însă a-l putea învinge. Oricât ai incerca să-l faci să dispară, e mereu acolo..

  M-a făcut să mă întreb: oare care-i Raiul meu și care-i Iadul? 

  Cred că lucrul care mă face pe mine cea mai fericită e atunci când cineva drag mie reușește să spună "sunt mandru/ă de tine!". Să-ți explic: în viziunea mea, mândria asta atrage după sine admirație, iubire, respect, de altfel rețeta unei relații de succes (orice fel de relație).

  

M-am blocat puțin când a trebuit să caut un răspuns pentru partea a doua. Sunt multe lucruri care mă sperie, pe care încerc să le evit sau să mă lupt cu ele. Am ales unul și ăsta ar fi teama de singurătate. Nu, nu mă refer fizic. Ci la golul acela pe care-l simți în suflet, pe care nu-l poți umple cu nimic. 

 Te-ntreb, care-i Iadul tău?

Despre fete și băieți.

  Când eram mică, îmi doream să fiu băiat. Nu știu de ce, dar parcă viața lor mi se părea mai ușoară, mai lipsită de griji, de drame, responsabilități. Aveam mulți prieteni băieți cu care ieșeam la fotbal, handbal, cu bicicleta/skate-ul, urmăream împreună meciurile din numaiștiucare cupă/campionat și multe alte chestii care mi se păreau mie ”de băieți”, ba chiar mă îmbrăcam adecvat. :)

Apoi am crescut și s-au mai schimbat lucrurile.. Când m-am îndrăgostit pentru prima dată, am început ușor-ușor să explorez și cealaltă personalitate. 

  Se pare totuși că mi-a prins bine perioada aceea. Am învățat să văd lucrurile din ambele perspective, să înțeleg mai ușor mintea unui băiat, uneori chiar m-a ajutat să anticipez cum va reacționa într-o anumită situație sau ce vor/au nevoie dragii de ei.

  Fetele au tendința să dramatizeze (recunosc, și eu o fac în unele situații). Nu am înțeles niciodată tipele cărora le place un tip dar se ascund, așteptând ca el, printr-un miracol, să ghicească. Hai să vă spun un secret, nu sunt chiar atât de buni la jocul ăsta! Stau prost la capitolul subtilitate.

Ei nu caută să ”despice firul în 4”, nu supra-analizează orice situație/gest/frază pe care le-o spui. Pentru ei ce e în suflet/minte aia e și în cuvinte/fapte.. Evident, există și excepții, dar acum luăm totul ”din avion”.

  Altă chestie care mi-a atras atenția pe unul din site-urile de socializare a fost ”eu sunt fata, tu ești băiatul. dă-mi tu primul un sms sau azi nu vorbim”. Serios? Parcă vă doreați egalitate.. Și stai așa, cum rămâne cu ”cine te iubește sau îți simte lipsa, te caută”? Tot voi ați spus-o. 

Așa că pune mâna pe telefon și fă-ți treaba. :)

  În concluzie, de ce să-ți complici viața? Dacă iubești pe cineva, spune-i. Când te-ai decis tu s-o faci, poate e prea târziu..Și gândește-te că te scapă de atâtea bătăi de cap și suferință care te așteaptă în perioada ”oare cum ar fi dacă...?”. Dacă se întâmplă să eșuezi, nu-i nimic. Cazi, te ridici, te scuturi și pleci mai departe.

Ți-e dor de cineva, sună. Sau mai bine, du-te și caută-l. Niciodată nu ști ce întorsătură pot lua lucrurile.

Vrei să faci ceva, fă. Nu mereu trebuie să ai un motiv. Fă ce te faci fericit. (Dar ai grijă să fie și legal, totuși.)

P.S. Keep it drama free.