Regrete.

Eu refuz să aștept ca inima să mi se oprească sau creierul să nu-mi mai funcționeze. Eu "nu sunt un corp însuflețit ci sunt un suflet încorporat".  Tot ce a rămas este ambalajul.

Știți viermii ăia mici, scârboși și urât mirositori care descompun cadavre? Ai mei se numesc simplu "regrete".

Regret că poate pe unii i-am dezamăgit, regret că am mințit, am fost rece cu oameni care poate-mi vroiau binele dar am fost prea oarbă să văd asta și i-am îndepărtat, regret că am dat o a doua sau a n șansă unor oameni care nu meritau iar pe alții i-am privat de acest privilegiu..Regret că nu am fost mereu așa cum și-au dorit părinții mei..Regret că unele relații s-au stins cu timpul..Regret că nu am fost mereu lângă cea mai bună prietenă a mea când avea nevoie de mine. Regret secunda în care m-am gândit că poate mi-ar fi mai bine fără el.

Nu regret însă că am iubit, chiar dacă prețul pe care l-am plătit a fost uneori unul mult prea mare.

Mi-am găsit cumva puterea de a merge mai departe, m-am încăpățânat să nu renunț la ce-mi doream chiar dacă părea imposibil și răbdarea mi-a fost răsplătită, ba chiar am primit și bonus!:)

Cuvinte.

 Pentru tine-s doar cuvinte, pentru mine-s bucăți de suflet.

Nu știu cum se face, dar mereu pare la fel. Mă refer atunci când îți pui sufletul pe tavă, în fața cuiva.. 

Sunt eu nebună, sunt singura care are nevoie și de cuvinte, de răspunsuri.. Sunt sute de întrebări, începând de la clasicul "de ce?" până la curajosul "ce-ar fi (fost) dacă..?"..  Dar unde-s răspunsurile? 

 Încă le aștept. De la mine, de la tine, de la oameni din jur care-mi știu poveștile..

 Să fie oare adevărat că "ce nu știi nu-ți poate face rău"? Dar cum rămâne cu "adevărul e bun la timpul potrivit"? 

Dacă o cetate se dărâmă devine ruină, pe când o movilă de gunoi rămâne gunoi. :)

ASCULTĂ. :)