Imi place

Se spune ca o relatie inseamna mai mult decat tinut de mana, imbratisari, saruturi. Inseamna de asemenea sa il iubesti si sa il accepti pe celalat asa cum e. O persoana nu e perfecta decat atunci cand te indragostesti.

Iar mie imi place tot.

Imi place ca ma trezesti in aproape fiecare dimineata cu un mesaj iar in restul cu un sarut. Imi place ca imi cumperi ciocolata. Imi place ca mereu canti in masina. Imi place sa ma uit cu tine la filme pentru ca in jumatate din timp mananci iar in cealalta jumatate adormi si niciodata nu stii cum se termina. Imi place ca iti iubesti cateii si nu esti gelos pentru ca ei ma iubesc si pe mine. Imi place ca atunci cand ma supar pe tine nu pot sa fiu serioasa mai mult de 2 minute. Imi place ca iubesti copiii. Imi place ca ne intelegem din priviri. Imi place ca esti barbat si copil. Imi place camasa aia albastra pe care ma lasi s-o port. Imi place ca ai rabdare. Imi place ca atunci cand sunt bolnava nu ma lasi singura. Imi place ca esti tu. Imi place cand esti arogant, te alinti sau ma certi. Imi place ca ma tii in brate toata noaptea. Imi place ca nu ma minti(exceptie facand duminica dimineata :) ). Imi place ca ai impartit cu mine esecuri, bucurii, momente importante. Imi place cand ma suni si-mi spui " in 10 minute sunt la tine". Imi place ca ma asculti. 

Imi place ca nu te superi ca sunt mofturoasa. 

Rai/Iad.

 Astăzi vorbeam despre Rai și/sau Iad.

 Mi-am amintit că în urmă cu câțiva ani, cineva a încercat să-mi explice o variantă simplificată a celor două concepte. Rezumând pe scurt, gândește-te la un lucru care te face fericit/ă; ceva care-ți dă un sentiment frumos de împlinire sufleteasă, de liniște și de siguranță. Raiul cam asta înseamnă, să ai mereu această stare de bine, de armonie, de fericire. Acum gândește-te la ceva ce poți numi cea mai mare temere a ta; ceva care-ți aduce în suflet neliniște, melancolie, o stare depresivă. Ăsta e Iadul; vei fi nevoit să trăiești din nou și din nou acest sentiment, fără însă a-l putea învinge. Oricât ai incerca să-l faci să dispară, e mereu acolo..

  M-a făcut să mă întreb: oare care-i Raiul meu și care-i Iadul? 

  Cred că lucrul care mă face pe mine cea mai fericită e atunci când cineva drag mie reușește să spună "sunt mandru/ă de tine!". Să-ți explic: în viziunea mea, mândria asta atrage după sine admirație, iubire, respect, de altfel rețeta unei relații de succes (orice fel de relație).

  

M-am blocat puțin când a trebuit să caut un răspuns pentru partea a doua. Sunt multe lucruri care mă sperie, pe care încerc să le evit sau să mă lupt cu ele. Am ales unul și ăsta ar fi teama de singurătate. Nu, nu mă refer fizic. Ci la golul acela pe care-l simți în suflet, pe care nu-l poți umple cu nimic. 

 Te-ntreb, care-i Iadul tău?

Despre fete și băieți.

  Când eram mică, îmi doream să fiu băiat. Nu știu de ce, dar parcă viața lor mi se părea mai ușoară, mai lipsită de griji, de drame, responsabilități. Aveam mulți prieteni băieți cu care ieșeam la fotbal, handbal, cu bicicleta/skate-ul, urmăream împreună meciurile din numaiștiucare cupă/campionat și multe alte chestii care mi se păreau mie ”de băieți”, ba chiar mă îmbrăcam adecvat. :)

Apoi am crescut și s-au mai schimbat lucrurile.. Când m-am îndrăgostit pentru prima dată, am început ușor-ușor să explorez și cealaltă personalitate. 

  Se pare totuși că mi-a prins bine perioada aceea. Am învățat să văd lucrurile din ambele perspective, să înțeleg mai ușor mintea unui băiat, uneori chiar m-a ajutat să anticipez cum va reacționa într-o anumită situație sau ce vor/au nevoie dragii de ei.

  Fetele au tendința să dramatizeze (recunosc, și eu o fac în unele situații). Nu am înțeles niciodată tipele cărora le place un tip dar se ascund, așteptând ca el, printr-un miracol, să ghicească. Hai să vă spun un secret, nu sunt chiar atât de buni la jocul ăsta! Stau prost la capitolul subtilitate.

Ei nu caută să ”despice firul în 4”, nu supra-analizează orice situație/gest/frază pe care le-o spui. Pentru ei ce e în suflet/minte aia e și în cuvinte/fapte.. Evident, există și excepții, dar acum luăm totul ”din avion”.

  Altă chestie care mi-a atras atenția pe unul din site-urile de socializare a fost ”eu sunt fata, tu ești băiatul. dă-mi tu primul un sms sau azi nu vorbim”. Serios? Parcă vă doreați egalitate.. Și stai așa, cum rămâne cu ”cine te iubește sau îți simte lipsa, te caută”? Tot voi ați spus-o. 

Așa că pune mâna pe telefon și fă-ți treaba. :)

  În concluzie, de ce să-ți complici viața? Dacă iubești pe cineva, spune-i. Când te-ai decis tu s-o faci, poate e prea târziu..Și gândește-te că te scapă de atâtea bătăi de cap și suferință care te așteaptă în perioada ”oare cum ar fi dacă...?”. Dacă se întâmplă să eșuezi, nu-i nimic. Cazi, te ridici, te scuturi și pleci mai departe.

Ți-e dor de cineva, sună. Sau mai bine, du-te și caută-l. Niciodată nu ști ce întorsătură pot lua lucrurile.

Vrei să faci ceva, fă. Nu mereu trebuie să ai un motiv. Fă ce te faci fericit. (Dar ai grijă să fie și legal, totuși.)

P.S. Keep it drama free.

Apus.

Imi place sa privesc in fiecare seara de aici, de la fereastra mea apusul. 

Ai crede ca te-ai plictisi sa vezi mereu acelasi soare, acelasi loc, aceleasi blocuri, aceleasi strazi.. Dar e mereu altfel. Ieri, de exemplu, a fost cer senin. Soarele a venit cuminte si s-a ascuns dupa munte. Inainte s-a jucat putin cu copiii din parc, printre copaci si pe blocurile portocalii si albe, in buclele mele roscate, i-a facut sa zambeasca pe cei ce se intorceau obositi de la serviciu..

Azi sunt nori. Multi. Mi-au rapit soarele. Si ma-ntreb, oare mi-au citit sufletul? Si daca au facut-o, nu stiau ca am nevoie de el? Dar chiar si asa, eu stiu ca e acolo. O sa-mi amintesc de cum a fost ieri. Cald, copilaros, al meu. Si-l astept sa vina maine.. 

Oare maine ce-mi aduce?

Joc. În doi.

  Un joc în care totul îi părea străin.. Încerca uneori să-și  mascheze sentimentele cu o privire indiferentă.. Dar..pe cine încerca să păcălească? Nici ea nu credea propriul teatru.. Se simțea atât de puternică..de neînvins.. Acum însă, e îngenunchiată de-un sentiment pe care nu credea vreodată că o să-l cunoască. Începea să iubească, dar în același timp să urască. Se simțea stupid, dar în același timp genial.

Râdea mult, fredona mereu, zâmbea străinilor pe stradă, vedea lumea altfel, emana o energie copilărească. Se simțea bine. Nefiresc de bine.

  Era conștientă de ce simte și de cât de mult ar putea s-o rănească. O speria schimbarea și totuși se bucura de ea. În fiecare clipă. O speria cât de ușor și cât de departe își lăsase orgoliul.. Își lăsa viața, sufletul, totul în mâinile lui, știind că el n-ar răni-o niciodată.

  A realizat că tot ce și-a dorit vreodată era în fața ei, că nu iubise înainte să-l iubească pe el, că nu simțise înainte s-o atingă. Era un puzzle cu multe piese împrăștiate aiurea.. Cu iubire și răbdare, el începea să le aranjeze, una câte una, iar acum imaginea devenea din ce în ce mai clară. Credea cu tărie în "niciodată să nu spui niciodată", dar acum putea cu ușurință să spună că niciodată nu mai era nimeni ca el.

  Crezi că e prostesc, așa-i? Ți se pare greșit. Dar viața asta, și mai ales dragostea, e un joc pe care nu-l poți câștiga decât în doi. Ea-l alesese pe el. Era singurul care-o făcuse vreodată să se simtă atât de vulnerabilă, dar în același timp puternică. 

Pentru că "nu poți să cazi când ții pe cineva de mână".

Prietenie.

 Îți propun astăzi un exercițiu de imaginație..

Eu spun: "a fost lângă tine când erai fericit și se bucura sincer atunci când sufletul îți zâmbea. a fost acolo când ai căzut, când ai fost dezamăgit și ți-a șters lacrimile, spunându-ți mereu «mâine o să fie mai bine.». 

Sunt sigură că ai țintit măcar o dată în viață mult prea sus și n-ai putut ajunge singur, cred că și tu te-ai împiedicat în timp ce alergai în drumul tău spre fericire, dar a fost acolo și ți-a întins o mână, în timp ce te-ajuta să te scuturi de praf. 

Au fost și la tine nopți în care nu puteai să dormi sau te simțeai prea singur dar ai găsit mereu un adăpost în brațele lui sau în cuvinte dulci pentru că știa să pună cuvintele în locul potrivit, așa-i?"

Tu răspunde: nu-i așa că te-ai gândit la ei? 

 Așa-s prietenii!!

Despre jumătăți part 2.

  A oprit, m-a strâns tare în brațe, cam așa cum o făceam când eram copil și-mi îmbrățișam "comorile",  și mi-a spus șoptit cel mai frumos "te iubesc". A plecat de doar câteva minute, dar încă-l mai simt aici.. Hainele încă-mi miros a el și a visare! Mă macină încă o întrebare. Oare l-am găsit? Cred că da. Da. Trebuie să fie el.

  E ciudat cum semănăm. Gândim la fel, vorbim la fel, trăim la fel. Suntem ca două plusuri ale aceluiași magnet. Și totuși nu ne respingem ci ne completăm cumva. Într-un mod bizar. Pare că-l cunosc de ani. Sufletul meu îl cunoaște și-l acceptă, fără teama. Pentru că atunci când îți găsești sufletul pereche, îți găsești în același timp imaginea în oglindă a sufletului tău.

Tu crezi în suflete pereche?