Se spune ca a gresi e omeneste. La fel de omenesti mi se par si regretele si suferinta. Regretul de a fi ales un drum gresit, de a fi actionat la nervi sau poate la primul impuls, sub influenta altora si tot asa..
De cele mai multe ori, mai ales atunci cand esti tanar, nu e de ajuns sa ti se spuna ca te arzi pana nu o simti pe propria piele. Abia atunci cand realizezi ca ai gresit, spui data viitoare nu mai gresesc, lectia pare invatata. Dar tu continui sa gresesti. In fata ta, a oamenilor pe care-i iubesti si uneori, din prea mult orgoliu, refuzi sa recunosti ca ai gresit. Cateodata e prea tarziu, nu te mai poti intoarce in clipa in care, constient sau nu, ai ales.
Dincolo de greseala ramane neputinta. Suferinta. Frustrare. Ocazii ratate. Durere. Iubiri pierdute. Tacerea din tine. Lacrimi. Şi dincolo de toate, chipul strain din oglinda, împietrit în propria-i durere, care te întreabã mut De ce?.
Suntem atat de surprinsi cand vedem greselile altora, pe care de altfel le judecam aspru, dar in acelasi timp le repetam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu