Pentru tine-s doar cuvinte, pentru mine-s bucăți de suflet.
Nu știu cum se face, dar mereu pare la fel. Mă refer atunci când îți pui sufletul pe tavă, în fața cuiva..
Sunt eu nebună, sunt singura care are nevoie și de cuvinte, de răspunsuri.. Sunt sute de întrebări, începând de la clasicul "de ce?" până la curajosul "ce-ar fi (fost) dacă..?".. Dar unde-s răspunsurile?
Încă le aștept. De la mine, de la tine, de la oameni din jur care-mi știu poveștile..
Să fie oare adevărat că "ce nu știi nu-ți poate face rău"? Dar cum rămâne cu "adevărul e bun la timpul potrivit"?
Dacă o cetate se dărâmă devine ruină, pe când o movilă de gunoi rămâne gunoi. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu